Tâmplărie PVC - Pentru o casă eficientă energetic

27 martie 2023
Autor:
SEO MARKETING AGENCY SRL

Acum, mai mult ca niciodată, economisirea banilor devine o necesitate pentru mulți oameni, iar sumele tot mai mari pe care românii trebuie să le achite pentru curent sau gaze reprezintă una dintre mai comune probleme cu care se confruntă. Tâmplăria învechită sau care nu mai oferă acelaşi nivel de izolare a locuințelor te pune în neplăcuta situaţie de a pierde din căldură pe timpul iernii și, implicit, îţi aduce costuri suplimentare la facturi. Acelaşi lucru se întâmplă şi pe timp de vară, atunci când aparatul de aer condiţionat pare că nu face faţă arşiţei de afară. Prin urmare, prin intermediul acestui articol vrem să te ajutăm să faci o investiție durabilă și eficientă, prezentându-ți o serie de elemente pe care trebuie să le iei în considerare atunci când alegi tâmplărie PVC.

În momentul în care ai decis să faci o investiţie într-o tâmplărie PVC nouă, trebuie să ai în vedere eficienţa energetică pe care aceasta o oferă. Dacă nu ştii cum se măsoară, ei bine acest lucru se realizează prin intermediul unui coeficient cunoscut pe scurt drept ”U”, sau „valoarea U”, care arată cât este de bună fereastra sau uşa în a menține căldura în interiorul casei. Deși coeficientul matematic poate părea complicat la prima vedere, principiul general este unul simplu: cu cât valoarea U este mai scăzută, cu atât fereastra oferă o eficienţă mai mare din punct de vedere energetic și se minimizează pierderile de căldură. Un set de uşi şi ferestre bine pus la punct creează un confort mai bun în locuinţa ta, atât în anotimpul rece cât şi în cel călduros.

Număr mai mare de camere într-o tâmplărie PVC = eficienţă crescută

Numărul de camere pe care le are tâmplăria PVC reprezintă, de asemenea, încă un factor de luat în seama, acesta având capacitatea de a-i determina eficiența. Pe măsură ce numărul de camere al profilului este mai mare, cu atât tâmplăria are capacitatea de a izola mai bine. De obicei, numărul de camere poate să difere de la 2 până la 6 sau chiar mai multe. La WindowMAG îţi punem la dispoziţie o gamă impresionantă de uşi şi ferestre cu 4 sau 6 camere din care să alegi ce este mai bun pentru tine. De regulă, tâmplăria cu mai multe camere este mai rezistentă împotriva elementelor naturii și uzurei de zi cu zi, oferind, de asemenea, inclusiv o izolație termică mai bună, reducând pierderile de căldură în interiorul casei.

Tipul de sticlă folosit în tâmplăria finală reprezintă și el un factor important ce trebuie avut în vedere. Există mai multe opțiuni de sticlă, fiecare cu propriile sale avantaje și dezavantaje. Sticla cu gaz argon, sticla Low-E, sticla tripan și sticla cu protecție solară sunt cele mai comune opțiuni. De exemplu, sticla cu gaz argon oferă o izolație termică ridicată, în timp ce sticla Low-E are un strat de metal subțire pe suprafața interioară ce reduce pierderile termice. Sticla tripan este formată din trei straturi de sticlă separate de gaz argon și oferă o izolație termică mult mai bună decât alte tipuri de geamuri, însă bineînţeles şi costurile finale sunt mai mari. Sticla cu protecție solară, pe de altă parte, reflectă razele UV și reduce căldura soarelui.

De asemenea, trebuie să ai în vedere și alte aspecte, cum ar fi finisajele disponibile, culorile sau designul, pentru a se potrivi cu aspectul general al casei tale. Este important să colaborezi cu un specialist în tâmplărie PVC care poate să-ți ofere cele mai bune sfaturi și soluții personalizate pentru nevoile și preferințele tale.

Investiția într-o tâmplărie PVC eficientă energetic poate aduce numeroase beneficii, cum ar fi reducerea costurilor la utilități, îmbunătățirea confortului termic și acustic în interiorul locuinței, precum și creșterea valorii imobilului tău. Prin urmare, alegerea tâmplăriei potrivite trebuie să fie o decizie bine gândită și informată, care să țină cont de toți factorii relevanți.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram