1. Cine este, in cateva cuvinte, Teodora Lazuran?
Sunt un om fericit care si-a descoperit de la o varsta frageda pasiunea pentru sport si a inteles ca prin munca si daruire poti obtine satisfactii enorme. Sportul este parte din mine si ceea ce m-a ghidat intodeauna spre a-mi construi un stil de viata care sa imi asigure zambetul pe buze in fiecare zi.
2. Ti-ai dorit dintotdeauna sa faci performanta in sport?
Povestea mea incepe de la varsta de 6 ani, cand am fost selectata sa fac parte dintr-o clasa de gimnastica ritmica, in Iasi, orasul in care locuiam alaturi de parinti. Am descoperit acolo o energie aparte care m-a motivat sa imi doresc mai mult, asa ca la 12 ani m-am mutat la Oradea pentru a ma pregati la un alt nivel, cel al campioanelor nationale. La 18 ani, ma mandream deja cu patru titluri de campioana a Romaniei.
3. Ce premii obtinute recent te fac sa fii mandra de parcursul tau profesional?
Personal, pasiunea pentru gimnastica ritmica mi-a adus 10 titluri de campion al Romaniei. Insa din momentul in care am devenit antrenor, am descoperit un alt gen de satisfactie prin a modela parcursul copiilor si adultilor care pratica sportul cu o pasiune similara cu a mea. Rezultatele micutilor cu care am lucrat se reflecta in cele 20 de titluri de campioni mondiali si 15 de vicecampioni.
4. Este meseria de instructor de fitness si aerobic cautata in piata?
Desigur, in ultimii ani lumea a inceput sa constientizeze cu adevarat beneficiile sportului, astfel incat salile de fitness sunt frecventate de un numar din ce in ce mai mare de persoane. Asa cum este firesc, orice manager preocupat de serviciile pe care sala sa le pune la dispozitie va avea grija sa isi formeze o echipa din oameni profesionisti, pentru care sportul este mai mult decat un hobby, ci o cariera in adevaratul sens al cuvantului.
5. De cat timp practici fitness si cum a aparut ideea de a le inspira si altora pasiunea ta pentru sport?
Experienta mea in fitness este de peste 16 ani si mi-am dorit foarte mult ca satisfactia pe care sportul mi-a adus-o sa fie descoperita si de cei din jurul meu. Asa se face ca in urma cu 8 ani am luat decizia sa infiintez scoala de dans si fitness ARS NOVA, unde ii invat atat pe copii cat si pe adulti sa iubeasca sportul si beneficiile sale.
6. Care este misiunea ARS NOVA in domeniul industriei sportive?
ARS NOVA inseamna in primul rand profesionalism, rigoare si multa pasiune.Dincolo de performantele obtinute cu scoala de dans, centrul de fitness ARS NOVA isi propune sa ii formeze pe cei mai buni instructori de fitness, aerobic si aqua fitness din tara. De aceea, cursurile noastre se desfasoara in patru dintre cele mai mari orase din Romania: Bucuresti, Oradea, Cluj-Napoca si Timisoara.
7. Care sunt cele mai mari provocari pentru managerul unei scoli de fitness?
In ultimii ani, cea mai mare provocare a fost sa imbin orele de antrenament cu chestiunile administrative, care imi ocupa destul de mult timp. Cu toate acestea, doua zile fara sport ma fac sa ma simt bolnava, asa ca timpul petrecut in sala, ca antrenor, este esential pentru mine. Cred ca asta inseamna un formator cu adevarat pasionat.
8. De ce le-ai recomanda pasionatilor de sport sa urmeze cariera de instructor de fitness/aerobic?
Pentru ca satisfactiile sunt foarte mari atunci cand descoperi ca lumea traieste sanatos datorita tie. Este un sentiment extrem de placut ca elevii tai sa te priveasca cu respect si pretuire, dar pentru asta este important sa te pregatesti temeinic si sa te asiguri ca esti un bun profesionist.
9. Ce calitati il definesc pe un instructor de fitness/aerobic profesionist?
In ceea ce ma priveste, seriozitatea si rigurozitatea au fost dintotdeauna atributeleunui performer. Cunostintele teoretice si aptitudinile practice se pot dobandi in cadrul cursurilor de formare a instructorilor, insa cei care ajung la ARS NOVA trebuie sa simta ca isi doresc cu adevarat sa faca o cariera in domeniu.
10. Ce pasi trebuie sa urmeze un instructor aflat la inceput de drum?
Dovada efectuarii unor studii medii este singura cerinta pentru inscrierea la cursurile de instructori fitness si aerobic. Anul acesta inscrierile se pot face pana pe 22 noiembrie 2013, in cadrul platformei online a scolii de fitness ARS NOVA
11. Cum ai gandit structura cursurilor astfel incat sa te asiguri ca la finalul acestora ai format adevarati profesionisti?
Cursurile, cu incepere de pe 23 noiembrie 2013, se desfasoara pe parcursul a patru saptamani. In timpul celor 56 de ore de instructaj, cursantii parcurg o programa structurata pe baza urmatoarelor materii: anatomie si fiziologie, comunicare, gimnastica aerobica de intretinere, culturism, norme SSM si PSI. La final, urmeaza etapa de evaluare, care consta intr-un test grila de 10 intrebari. Diploma obtinuta este recunoscuta in plan national si international.
12. Care este mesajul tau de incurajare pentru tinerii care isi doresc sa urmeze o cariera in domeniul fitness/aerobic?
Va astept cu drag la cursurile ARS NOVA, incepand cu 23 noiembrie 2013, in Bucuresti, Oradea, Cluj-Napoca si Timisoara! Lasa deoparte grijile si incertitudinea, ia cu tine doar pasiunea pentru sport si dorinta de a fi printre cei mai buni. La final, noi ne vom asigura ca ai devenit un instructor profesionist de fitness si aerobic!
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro