“Stomatita este o afecțiune care se poate dezvolta în orice etapă a vieții, includem aici și copilăria. La copii, se pot observa frecvent forme de stomatită herpetică, cauzată în special de virusul herpes simplex, dar și stomatita aftoasă. Stomatita herpetică se poate transmite prin schimbul de alimente sau prin sărut, însă cea aftoasă nu este contagioasă”, spune Dr. Melnic.
Cauzele care duc la dezvoltarea stomatitei sunt diverse, printre care se numără alergiile, virusul herpes simplex, micozele, cancerul bucal sau imunitatea scăzută. Dr. Melnic insistă asupra faptului că inflamațiile alergice ale cavității bucale au caracter indiviual si se manifestă diferit de la persoană la persoană, fiecare având alergenii față de care este sensibilizat. Așadar, atât simptomele, cât și tratamentele stomatitei depind în mod direct de cauza care a dus la apariția afecțiunii.
Stomatita se caracterizează prin durere și prin prezența unor ulcerații la nivelul cavității bucale. În funcție de tipul ei, stomatita prezintă diverse simptome. Stomatita herpetică se manifestă prin febră însoțită de apariția unor vezicule sau ulcerații la nivelul cavității bucale, gingii umflate, salivație excesivă, dificultate la înghițire, respirație urât mirositoare. Stomatita aftoasă se prezintă prin simptome precum senzația de arsură sau furnicături în cavitatea bucală înainte de apariția altor manifestări, leziuni pe membrana mucoasă a cavității bucale, leziuni ce se transformă în ulcerații, dificultate la înghițire, respirație urât mirositoare.
În tratamentul stomatiei, Dr. Melnic nu recomandă antibioticele. Tratamentul este simptomatic, scopul acestuia fiind acela de reducere a durerii și sporirii remiterii leziunilor de pe mucoasa bucală. Pentru durere se recomandă analgezicele, iar pentru a grăbi vindecarea se recomandă igiena orală corespunzătoare și consumul de lichide. De asemenea, trebuie evitate alimentele foarte reci sau fierbinți, alimentele picante, sărate sau acide care pot cauza iritația exagerată a mucoasei bucale. Recuperarea completă durează între 10 și 20 de zile.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro