Traditia celei mai apreciate scoli de leadership din Romania LEADERS School continua in 2012

16 februarie 2012
Autor:
dowmedia08

In perioada 1-7 aprilie 2012, la Hotel Orizont din Predeal, Fundatia LEADERS organizeaza cea de-a noua editie LEADERS School, unica scoala de leadership din Romania adresata tinerilor cu varste intre 18 si 25 de ani. 30 de tineri de elita vor avea parte de o experienta de leadership constand in traininguri furnizate de cei mai buni specialisti in leadership, povesti de succes ale unor lideri romani inspirationali si simulari de business menite sa le dezvolte abilitatile antreprenoriale.
“Numarand deja peste 250 de absolventi si desfasurandu-se sub Inaltul Patronaj al Altetei Sale Regale Principele Radu al Romaniei, LEADERS School va redeveni pentru o saptamana cadrul ideal de formare a viitorilor lideri ai societatii romanesti. Aici teoriile si practica se vor armoniza la cel mai inalt nivel, iar curajul si ambitia liderilor invitati le vor da participantilor o adevarata lectie de leadership”, a declarat Adelina Maria, Director de program LEADERS School.
Fundatia LEADERS continua traditia, aducand si anul acesta in fata tinerilor cei mai buni practicieni ai leadershipului din business, arta, sport si societate civila. Participantii LEADERS School 9 vor fi inspirati de povestile de succes ale unor invitati precum: Şerban Toader, CEO KPMG; Silvia Ghiață, Producator Garantat 100%; Rucsandra Hurezeanu, Fondator si General Manager Ivatherm si Dragoş Anastasiu, Presedintele TUI Travel Center & Eurolines. Printre liderii romani care s-au alaturat initiativei LEADERS School in cei 5 ani de la debut se numara: Dan Pascariu, Presedinte UniCreditTiriac Bank, actrita Maia Morgenstern, Raed Arafat, Fondator SMURD, Academicianul Constantin Bălăceanu Stolnici, Liliana Solomon, exCEO Vodafone, actorul Marcel Iureș, Florentin Țuca, avocat asociat Ţuca Zbârcea & Asociatii si Marius Ghenea, Presedinte PC Fun.
Tinerii care se incadreaza in profilul participantului LEADERS School se pot inscrie pe site-ul programul www.leadersschool.ro. Acesta este doar primul pas urmand ca ulterior sa treaca printr-un proces de selectie amplu in urma caruia vor fi alesi cei mai buni 30 care vor lua parte la LEADERS School, editia a 9-a.
Fundatia LEADERS contribuie la transformarea moderna a Romaniei prin dezvoltarea unor lideri responsabili si a unei mentalitati orientate catre implicare si actiune. Programele LEADERS sunt adaptate tuturor celor care doresc sa isi dezvolte abilitatile de leadership, indiferent de varsta sau nivelul de experienta, sunt inovative ca metodologie si tematica, sunt flexibile, incluzand si module in interval de timp scurt si sesiuni de durata mai lunga. Printre initiativele fundatiei se numara Leadership Autentic, LEADERS Education si LEADERS Academy.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram