Duminică, 26 septembrie 2010, va avea loc cea de-a cincea ediţie a Crosului Petrom. Spre deosebire de anii precedenţi, ediţia aceasta se va desfăşura în jurul Palatului Parlamentului. Traseul, de aproximativ 4 kilometri, este următorul: Bulevardul Libertăţii, Calea 13 Septembrie, Strada Izvor, Bulevardul Naţiunile Unite, cu sosire pe Bulevardul Libertăţii, intersecţia cu Bulevardul Unirii. Startul Crosului se va da la ora 11.00, iar concurenţii se pot înscrie în Piaţa Constituţiei, începând cu ora 8.30.
Între orele 11.00 şi 12.00, în timpul derulării crosului, vor exista restricţii rutiere în jurul Palatului Parlamentului. Sub supravegherea organelor de ordine, vor fi închise traficului Piaţa Constituţiei, Bulevardul Libertăţii, Calea 13 Septembrie, Strada Izvor, Bulevardul Naţiunile Unite şi toate străzile care intersectează traseul crosului.
Piaţa Constituţiei va găzdui, între 8.30 şi 15.00, un spectacol complex, cu activităţi sportive şi demonstraţii artistice: escaladă, lupte, fitness, ciclism, tenis, baschet, freestyle football, kangoo jumps, rolling balls.
Crosul Petrom este un eveniment sportiv de amploare, ajuns acum la a cincea ediţie. Pentru fiecare alergător înscris în competiţie, Petrom va amenaja un metru de pistă de biciclete în Bucureşti. În urma ediţiilor din 2008 şi 2009, Petrom a construit 4200 de metri de pistă, în Parcurile Herăstrău şi Titan.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro