Devenite deja o tradiție, trainingurile și ateliere tehnice vor avea loc și în cadrul acestei ediții JobShop Timisoara. Ca în fiecare an, studenții și absolvenții vor avea ocazia să își dezvolte latura non-academică dar și să își exerseze cunoștințele și abilitățile tehnice dobândite de-a lungul studiilor prin activitățile specifice puse la dispoziție.
Sesiunile de training vor avea loc între 19-21 martie, timp în care traineri specializați în resurse umane vor oferi consultanță în carieră.Trainingurile au un caracter non-tehnic și tratează teme precum: project management, redacterea unui CV, managementul timpului, antreprenoriatul sau succesul în carieră.Scopul acestor activități este ca studenții să învețe să își prezinte cât mai bine abilitățile și cunoștințele în fața angajatorilor. Printre traineri se numără Ionuț Ciurea, A&C Consulting, Delta HR,Berlitz sau Babel Center.
Atelierele tehnice oferă studenților oportunitatea de a se lăsa testați în diverse domenii sau de a-și valorifica cunoștiințele. Printre companiile care vor susține ateliere tehnice anul acesta se numără Continental, ACI și Honeywell. Atelierele se vor desfășura la sediul companiilor iar studenții vor avea șansa de a-și valorifica cunoștiințele și creativitatea într-un mediu de lucru pe care îl vor întâlni când se vor angaja.
Înscrierile au loc între 15-20 martie pe site-ul www.jobshop.ro/timisoara. Tot pe site studenții vor putea participa la un concurs de blogging/microblogging în cadrul căruia aceștia sunt invitați să scrie despre carieră și despre activitățile specifice JobShop.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro