Tratamente subventionate de statul Turc pentru romanii ce calatoresc cu Happy Tour

18 aprilie 2016
Autor:
Daniel Petreanu

Guvernul turc a luat hotararea de a acorda o reducere de 50% din pretul transportului pacientilor romani care aleg sa se trateze intr-una din cele 33 de clinici. In cadrul unui program special, ce este sustinut de guvernul din Ankara, pacientii care aleg una din clinicile inscrise in acest program vor plati la jumatate pretul biletelor de avion de la Turkish Airlines, daca aleg un pachet ce contine tratamentul medical si transportul.

In cadrul programului, vor beneficia de subventii toti pacientii romani care aleg una din cele 33 de clinici, indiferent ce tratament sau interventie chirurgicala aleg. Astfel, fie ca e vorba de interventii complexe, de un tratament de detoxifiere, de o operatie estetica sau de recuperarea medicala, toti vor plati cu 50% mai putin pentru transport, datorita parteneriatului dintre Happy Tour si guvernul turc.
HappyTour se numara printre cei zece operatori din lume acreditati de Turkish Airlines pentru vanzarea biletelor de avion pacientilor romani care sunt interesati de tratamente medicale in aceasta tara. Oferta introdusa de Turkish Airlines este valabila din luna martie a acestui an si este valabila pana la sfarsitul anului.

Printre cele 33 de clinici aflate in programul de subventii al guvernului turc se numara nume precum Acibadem International Hostpital, Izmir Universitesi Medikalpark Hastanesi, Kent Hospital, Medical Park Antalya Hastanesi si Amerikan Hastanesi. Aceste clinici sunt disponibile si pentru clientii Happy Tour ce cauta tratamente medicale.
Anual, in Turcia, se trateaza peste 2000 de romani, iar pretul interventiilor variaza de la cateva sute de euro la cateva zeci de mii, in cazul interventiilor chirurgicale complexe.
Agentia de turism Happy Tour estimeaza ca in acest an va creste cu 40% numarul pacientilor romani ce vor alege clinici din Turcia pentru tratament.
Directorul de marketing al Happy Tour, Alexandra Mateuta, a declarat ca agentia de turism se va implica si mai mult pentru a oferi servicii pe segmentul business travel.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram