Tu stii cati ani au plamanii tai? Afla ti varsta pulmonara de Ziua Mondiala a BPOC

14 noiembrie 2012

Cei care vor fi depistați cu probleme respiratorii vor primi un cupon, cu care se pot prezenta ulterior la medicul specialist, pentru mai multe investigații. Cuponul este valabil până la sfârșitul lunii noiembrie, iar lista medicilor specialiști care sunt implicați în această campanie și care vor consulta pacienții în baza cuponului primit cu ocazia testării gratuite din Galeriile Real, este dipsonibilă pe www.desprebpoc.ro .
"Le recomand tuturor românilor, în special celor care fumează și care își încep ziua cu așa-zisa tuse a fumătorului, să își facă o spirometrie gratuită în aceste zile, pentru a putea acționa din timp, în cazul în care se depistează vreo problemă. Testul durează doar câteva minute, nu doare și nu necesită efort, iar rezultatul se dă pe loc." spune Prof. Dr. Florin Mihălțan, Președintele Societății Române de Pneumologie.

BPOC va fi a treia cauză de deces din lume
BPOC este o afecțiune cronică pulmonară cu prevalență în continuă creștere, care se manifestă prin dispnee (senzația de sufocare), tuse cronică și alte probleme respiratorii.
Această boală afectează 210 milioane de oameni în întreaga lume și ucide până la trei milioane de oameni pe an. BPOC este o boală care a fost neglijată multă vreme, dar care, în următorii zece ani, va deveni a treia cauză de deces în lume, depășind alte afecțiuni mai cunoscute publicului larg, precum diabetul zaharat.
În România, conform unui studiu realizat în 2008 de Societatea Română de Pneumologie și CPSS, există cel putin un milion de cazuri de BPOC, iar accesul la serviciile medicale existente este în continuare redus (mai puțin de 50% din pacienți beneficiaseră de o spirometrie în ultimul an).
La nivel mondial, cel mai des întâlnit factor de risc pentru BPOC este fumatul. Alți factori de risc sunt: pulberile industriale, noxele chimice existente, fumul produs prin arderea combustibililor biologici (cărbune, lemn, gunoi de grajd).

Despre spirometrie
Spirometria este nedureroasă și seamană cu testarea pentru determinarea nivelului de alcool în aerul expirat, pe care poliţiştii o fac şoferilor.
Pacientul trebuie să:
• Stea aşezat pe scaun.
• Respire adânc.
• Îşi plaseze buzele etanş pe piesa bucală a spirometrului.
• Scoată aerul din plămâni (să expire) cât de tare şi de repede poate, până îşi goleşte plămânii de aer.
• Respire apoi normal şi să se relaxeze.

Ghidul European GOLD şi ghidul național GLOBO recomandă spirometria tuturor persoanelor care sunt expuse riscului de a face BPOC. Adică tuturor persoanelor care:
• Au peste 40 ani,
• Fumează sau au fost expuşi la fumul de ţigară precum şi la alte tipuri de fum, au fost expuşi pulberilor sau altor noxe la locul de muncă ȘI
• Prezintă simptome specifice BPOC, cum ar fi tusea cronică, producţia cronică de spută (flegmă sau spută mucoasă) în majoritatea zilelor (tusea matinală a “fumătorului”) şi dispnee (senzaţia de lipsă bruscă de aer).

Mai multe detalii privind campania de testare gratuită a plămânilor puteți afla pe www.desprebpoc.ro .

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram