Ultima moda la Hollywood în materie de lipoaspiraţie – acum şi în România

4 ianuarie 2012
Autor:
dowmedia08

Îi vedem la televizor, în filme, emisiuni sau videoclipuri. Suntem fascinaţi de chipul lor perfect şi de trupul lor de invidiat. Ne fac să visăm că am putea fi ca ei şi ne ambiţionăm să devenim ca ei, pentru că, ştim cu toţii, atingerea perfecţiunii este un obiectiv aproape ancestral. Personalităţile publice sau vedetele în limbajul comun, au fost întotdeauna un model pentru noi ceilalţi aflaţi dincolo de sticlă, iar orice secret legat de înfăţişarea lor devine pentru noi cheia magică spre reuşită. Chirurgia estetică îşi atinge apogeul în rândul vedetelor de la Hollywood, iar una din tehnicile cu cele mai bune rezultate estetice a fost lansată de curând şi în România: Tehnologia de Liposelecţie cu Ultrasunete Vaser.
Mirajul perfecţiunii vedetelor hollywoodiene devine acum palpabil şi accesibil românilor prin noua tehnologie cu efecte incredibile şi de lungă durată, Vaser. Această tehnică avansată utilizează energia produsă de ultrasunete pentru a îndepărta selectiv grăsimea nedorită, minimizând riscul apariției unor leziuni la nivelul celorlalte ţesuturi, cum ar fi nervii, vasele de sânge și țesutul conjunctiv. Procedura este mai puțin dureroasă şi mai eficientă pentru că o cantitate mai mare de grăsime poate fi eliminată, în comparație cu metoda clasică de lipoaspirație.
Față de metodele tradiționale de lipoaspirație, tehnologia Vaser se poate efectua sub anestezie locală, dacă este vorba de zone mici, nefiind nevoie de o anestezie generală. Acest lucru înseamnă că după liposelecţie, oricine își poate îndeplini sarcinile din agenda personală, la doar o zi după efectuarea procedurii.
Liposelecția Vaser este la fel de populară atât în rândul femeilor cât și la bărbaţii, care își doresc un abdomen plat asemeni actorului preferat de la Hollywood. Rezultatul este unul natural pentru că se lucrează la nivel celular, existând o tranziţie mai lină între zonele care sunt tratate şi zonele din proximitate. Astfel, riscurile de apariție ale unor complicaţii sunt minime, comparativ cu alte alternative chirurgicale de acest gen.
Vaser înseamnă remodelare corporală cu disconfort minim, rezultate avansate şi recuperare rapidă. Tehnologia VASER a fost adusă în premieră pentru România de Clinica de Chirurgie ArcaLife din Bucureşti, prin intermediul HIGHTECH Medical Distribution S.R.L., compania locală care asigură comercializarea acestui tip de echipament.
Nu numai vedetele pot recurge la tehnologia Vaser de liposelecţie cu ultrasunete. Poţi să visezi la trupul perfect ca cel al idolului tău şi poţi chiar să îl ai. Cu tehnologia Vaser noi putem deveni vedetele propriului nostru film.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram