Un nou magazin ALTEX se deschide în Pitești Retail Park în locul fostului centru Domo

22 octombrie 2015

Potrivit noii politici a companiei, toți clienții vor putea beneficia, pentru produsele comercializate de ALTEX, de posibilitatea de returnare a produselor în maxim 31 de zile de la cumpărare, garanție și service.

„Suntem alături de clienții noștri, dar și de clienții anteriori ai magazinului Domo, întrucât experiența de cumpărare contează foarte mult pentru noi. Practic, datorită capacității la care rețeaua noastră a ajuns astăzi, am putut prelua obligațiile pe care vechiul retailer le avea față de clienții săi și să-i integrăm în sistemul nostru privind serviciile post-vânzare. Sperăm ca această abordare să fie adoptată și de alți jucători, nu doar din domeniul electro-IT, ci și din alte industrii, pentru a putea revoluționa piața serviciilor din România și a oferi tuturor experiențe îmbunătățite atunci când vine vorba de achiziționarea de produse”, a declarat Dan Ostahie, CEO Altex.

Noul magazin este rezultatul unei investiții de peste două milioane de euro și va fi deschis publicului larg vineri, 23 octombrie, devenind cel mai mare showroom al retailer-ului din Pitești. Clienții vor găsi în noul spațiu o gamă de 10.000 de produse, dar și oferte special pregătite pentru lansare, care includ reduceri de până la 40% la telefoane și de până la 35% la televizoare.

În plus, în perioada 23-25 octombrie, vor putea fi achiziționate televizoare începând de la prețul de 499.9 lei și telefoane inteligente de la 149.9 lei. De asemenea, iubitorii de tehnologie vor putea beneficia în continuare de serviciul ”Cel mai mic preț din România!”, serviciu care subliniază prețurile imbatabile pe care compania le oferă. Astfel, cei care vor găsi produsele din gama ALTEX la prețuri mai mici la alți retailer-i specializați, atât online cât și offline, vor primi de două ori diferența.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram