In cadrul proiectului “Monitorizarea si salvarea delfinilor din Marea Neagra” desfasurat de catre ONG Mare Nostrum si sustinut de catre ACCOBAMS si OMV Petrom, au avut loc saptamana trecuta doua cursuri de fotoidentificare delfini, precum si o expeditie de monitorizare si fotoidentificare a delfinilor din Marea Neagra.
Metoda de fotoidentificare implica realizarea de observatii si fotografii ce surprind delfinii in habitatul lor natural, iar identificarea propriu-zisa se realizeaza prin fotografierea inotatoarei dorsale a delfinilor, care prezinta particularitati unice specifice fiecarui individ.
Joi 28 iunie, in cadrul Institutului Naţional de Cerecetare-Dezvoltare Marina “Grigore Antipa” din Constanţa si vineri 29 iunie la Complexul Muzeal de Stiinte Ale Naturii – Delfinariu Constanta, in cadrul cursurilor mai sus amintite, au participat un numar de 45 de persoane, dintre care sunt amintiti cercetatori din cadrul Institutului Naţional de Cerecetare-Dezvoltare Marina “Grigore Antipa” Constanţa, angajati ai Complexului Muzeal de Stiinte ale Naturii si angajati ai Politiei de Frontiera, pescari, reprezentanti din cadrul Black Sea Sailing Asociation, studenti, precum si alte persoane pasionate de fotografie, navigatie si de delfini.
Cursantii au fost informati despre cum se desfasoara o sesiune de fotoidentificare si despre metodele non-invazive de observare a delfinilor: “apropierea ambarcatiunilor fata de delfini trebuie sa se realizeze din lateral, la o viteza redusa si constanta, este interzisa urmarirea acestora, fotografiile realizate trebuie sa fie clare si la o rezolutie buna, urmarindu-se a se fotografia din lateral (profil) inotatoarea dorsala a delfinilor, sesiunile de fotoidentificare nu trebuie sa depaseasca durata a 20 minute. Datele obtinute din observatiile si fotoidentificarea delfinilor vor fi centralizate de catre ONG Mare Nostrum si transmise apoi mai departe la nivel internaţional in baza de date ACCOBAMS (Acordul pentru Protejarea Cetaceelor din Marea Neagra, Marea Mediterana şi a Zonei Contigue a Oceanului Atlantic), respectiv OBIS-SEAMAP, Explore Marine Megavertabrates (www.seamap.env.duke.edu). Astfel, cu ajutorul tuturor persoanelor interesate de conservarea si salvarea delfinilor, prin metoda fotoidentificarii, vom reusi sa avem o evidenta reala asupra numarului, obiceiurilor, natalitatii si migratiei delfinilor din Marea Neagra” a relatat coordonatorul de proiect Marian Paiu, din cadrul ONG Mare Nostrum.
In ceea ce priveste expeditia realizata in perioada 1-2 iulie 2012, pe ruta Vadu-Insula Sahalin si retur, aceasta s-a dovedit de a fi de un real succes. Echipa Mare Nostrum, reprezentata de cercetatorul Marian Paiu, impreuna cu reprezentantii firmei de pescuit si a Cherhanalei de la Vadu, Ionut Cornusi si inca doi angajati ai firmei, au fotoidentificat un numar de 7 delfini. Indivizii faceau parte din specia Tursiops truncatus ponticus si au fost surprinsi in zona Gura Portitei. Fotografiile realizate indeplinesc toate conditiile necesare fotoidentifcarii delfinilor.
ONG Mare Nostrum anunta ca “va continua activitatile destinate monitorizarii si protejarii delfinilor si in viitor, atat datorita proiectelor sustinute de OMV Petrom si ACCOBAMS (Acordul de conservare a cetaceelor din Marea Neagra, Marea Mediterana si Atlanticul de Nord) precum si multumita tuturor colaboratorilor organizatiei: pescari, propietari de ambarcatiuni, scafandri, persoane fizice, firme sau grupuri neoficiale care au simtit sa ne dea o mana de ajutor in salvarea, protejarea si conservarea delfinilor din Marea Neagra”, a declarat Mihaela Candea, director executiv ONG Mare Nostrum.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro