Unior Tepid, lider in distributia sculelelor de mana profesionale pe piata din Romania va continua si anul acesta programul: “ Unior Tepid te ajuta sa ai propria afacere”.
Piata magazinelor de biciclete si a service-urilor pentru biciclete a cunoscut o explozie in ultimii ani, de aceea, acest program se va adresa anul acesta exclusiv celor care doresc sa-si dezvolte o afacere in acest domeniu. Etapele programului vor fi aceleasi ca si la celelalte meserii: identificarea sculelor necesare pentru demararea unei mici afaceri (toti cei interesati vor beneficia de consultanta din partea specialistior Unior Tepid, astfel incat sa aleaga cea mai buna solutie pentru afacerea pe care urmeaza sa o dezvolte), sustinerea partenerilor prin oferirea unui ghid care ii va ajuta in realizarea planului de afaceri si identificarea unei banci care sa ofere avantaje sporite in relationarea cu partenerul pe parcursul derularii programelor.
Standul pentru repararea bicicletelor este scula de baza pentru service-urile de biciclete. Acestuia i se adauga dispozitivul portabil pentru centrarea jantei (1691), cheia cu lant pentru schimbarea pinioanelor (1660), cheia pentru carcasa axului pedalelor Shimano, setul de tarozi pentru pedale M16x1,25 sau dispozitivul pentru inlocuire cap furca, cateva dintre sculele necesare reparatiei sau intretinerii a patru zone importante ale bicicletei: furca si ghidon, cadru, pinioane si roti, pedale si lant.
Initierea acestor programe are ca scop sustinerea intreprinzatorilor care urmaresc sa dezvolte afaceri durabile in timp bazate pe servicii de calitate superioara.
Unior Tepid a prezentat oferta extinsa de scule pentru bicicleta in cadrul Salonului ExpoBike, salonul de biciclete si accesorii, care a avut loc la Bucuresti la Romaero Baneasa, intre 12 si 14 aprilie. Au fost prezentate si scule destinate pasionatilor, cum este, de exemplu, setul de scule multifunctional pentru biciclete, care se adapteaza perfect oricarui buzunar sau husa de biciclist, o solutie excelenta pentru mici reparatii ale bicicletei.
De asemenea, programul dedicat sculelor de bicicleta va fi prezentat impreuna cu alte cateva programe de nisa, in regim de lucru, in cadrul evenimentului pe care il va organiza Unior Tepid pe data de 20 aprilie 2013, intre orele 11.00-13.00, la sala 2 din pavilionul H 3 pe perioada desfasurarii expozitiei Construct Expo 2013.
Prezent de 12 ani pe piata din Romania, Unior Tepid, membru fondator al Centrului National de Scule, ofera cea mai bogata gama de scule de mana aflate pe stoc si livrare imediata. Comunicarea, contactul permanent cu clientul si consilierea lui sunt principii fundamentale de la care Unior Tepid nu se abate, mentinandu-si statutul de lider pe piata sculelor de mana din Romania.
2013 Grandz Comunicare
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro