Cum alegem uscatorul de rufe cel mai bun

24 august 2020
Autor:
SEO MEDIA MARKETING SRL

In general, atat locuintele noi, cat si cele vechi nu dispun de un spatiu special gandit pentru a ne usca rufele, iar acest lucru poate deveni o corvoada, mai ales, in sezonul rece, cand bine stim ca acestea se usuca mult mai greu. Uscarea lenta a hainelor pe langa faptul ca poate determina degradarea lor in timp din cauza umiditatii, poate crea si un nivel de umiditate ridicat in locuinta, care va afecta atat casa, cat si sanatatea membrilor familiei. O solutie la aceasta problema poate fi achizitionarea unui uscator de rufe bun, in conformitate cu nevoile tale, dar si a membrilor familiei, care te poate ajuta in doar cateva ore de la spalarea hainelor, acestea sa fie si uscate, indiferent de sezon. Acest lucru este posibil, iar hainele nu vor fi afectate in nicio maniera. In plus, daca gasesti aparatul potrivit, acesta nici nu iti va incarca factura la curent si va putea fi si destul de silentios in timpul functionarii.

As vrea sa incep discutia despre uscatoarele de rufe lamurind cateva diferente dintre tipurile existente pe piata. Actualmente, exista trei categorii mari de uscatoare de rufe:

  • Uscatoarele cu evacuare
  • Uscatoarele cu condensare
  • Uscatoarele cu pompa de caldura

Uscatoarele cu evacuare reprezinta cea mai accesibila varianta de uscatoare de pe piata, insa necesita evacuare in exterior sub forma unei ferestre, guri de aerisire ori un racord legat la sistemul de canalizare. In principiu, fiind necesare anumite conditii pentru instalarea lui, nu reprezinta o varianta chiar atat de populara in randul cumparatorilor.

Uscatoarele cu condensare constituie o varianta mai accesibile decat cele cu pompa de caldura, uscand rapid si eficient hainele. Insa, pe parcursul functionarii, acestea elimina caldura rezultata chiar in incaperea unde este amplasat. Partea avantajoasa este ca respectiva caldura emisa nu contine umezeala, caci toata umezeala din haine este transformata in apa si adunata intr-un recipient amplasat in aparat. Cu atat mai bine daca incaperea unde este asezat uscatorul este ventilata, cu siguranta, acest model poate fi o alternativa bun pentru tine.

Uscatoarele cu pompa de caldura au avantajul de a nu creste temperatura si nici nu produc umezeala, insa durata programelor s-ar putea sa fie ceva mai mare. De asemenea, acestea sunt si cele mai economice modele, oferind o uscare optima hainelor cu un consum redus de resurse.

Cum determini capacitatea potrivita?

Unul dintre cele mai importante aspecte caruia trebuie sa ii acordati atentie este capacitatea corecta, in raport cu numarul membrilor familiei. De asemenea, sunt foarte importante si necesitatile utilizatorilor, volumul de haine ce trebuie spalat si ulterior uscat. Un bun reper poate fi masina de spalat rufe pe care, cel mai probabil, o detii deja.

Din punct de vedere al capacitatii aparatului, exista destul de multe altersnative, fie ca sunteti o familie mica sau una mai mare. Capacitatea uscatoarelor porneste de la 5 kg si poate ajunge pana la 10 kg. In general, pentru o familie cu 3-4 membri, o varianta de 7 kg ar putea fi suficienta. Daca totusi sunteti o familie mai mare sau, in general, spalati foarte mult, o cantitate generoasa de haine, atunci sarcina aleasa ar trebui sa depaseasca 8 kg.

De asemenea, as vrea sa mai atrag atentia asupra unui aspect. Ca si in cazul masinilor de spalat rufe, fiecare program permite incarcarea unei anumite sarcini maxime. Unele programe permit incarcarea aparatului la capacitate maxima, in timp ce altele permit incarcarea unei sarcini mult mai mici, iar in acest sens, pentru o utilizare corecta si o functionare optima a aparatului, recomand ca inainte sa studiati cu atentie manualul de instructiuni.

Consumul energetic

Ca in cazul oricarui electrocasnic pe care urmeaza sa il achizitionezi, trebuie sa ai in vedere si consumul cu care produsul vine la pachet pentru ca ulterior sa nu ai surprize neplacute. In mod evident, scopul fiecaruia dintre noi este acela de a alege un electrocasnic cat mai economic cu putinta. Sigur, cu cat clasa de eficienta energetica este mai performanta, cu atat pretul aparatului poate creste, insa daca faceti un calcul, pe termen lung, investitia este de departe una rentabila.

In prezent, exista pe piata urmatoarele clase de eficienta energetica in ordinea crescatoare a performatelor obtinute: C, B, A, A+, A++, respectiv A+++, C presupune cel mai mare consum energetic, in timp ce A+++ este cea mai economica clasa. In general, un uscator de rufe economic va face parte din clasa A+, A++ ori A+++.

Despre programe de uscare si functii utile

Programele in sine si tipologia lor variaza de la un uscatorul la altul, dar mai ales, de la un brand la altul. Insa, in general, programele uscatoarele au in vedere sa acopere o gama cat mai variata de nevoi, acestea fiind gandite in functie de tipul tesaturii, dar si al articolelor pe care urmeaza sa le uscati. Exista atat programe cu uscare intensiva, dar si cu uscare partiala pentru depozitare ori uscare astfel incat sa ramana usor umede hainele pentru a facilita calcarea lor. De asemenea, puteti avea in vedere si posibilitatea de a regla programele de uscare, de a le personaliza. Ar fi bine ca in grila de programe sa il regasesti si pe cel de reimprospatare a hainelor sau cel pentru articole delicate.

Cele mai populare programe pe care le regasim cam la orice model de uscator sunt cel pentru bumbac, cel pentru sintetice, jeans ori haine sport. Este important sa verifici lista de programe inainte de a achizitiona produsul pentru a fi sigur ca cele din dotare acopera integral nevoile pe care le ai. Cred ca este de la sine inteles faptul ca este esential sa selectam de fiecare data programul corect, in functie de tipul incarcaturii introduse, pentru a preveni degradarea hainelor. Daca nu esti sigur ca ai ales programul potrivit, nu ezita sa consulti manualul!

In ceea ce priveste functiile auxiliare ce vin in completarea programelor dind otare, ar fi bine ca uscatorul sa aiba functia anti-sifonare ce previne formarea cutelor, functia de programare intarziata care permite amanarea programului de uscare in functie de ora convenabila voua sau functia de blocare acces copii ce dezactiveaza panoul de control pentru ca cei mici sa nu poata deregla aparatul.

Iar daca te numeri printre pasionatii de tehnologie, ei bine, trebuie sa stii ca exista modele realmente performante si din acest punct de vedere, ce beneficiaza de Wi-fi si posibilitatea de a controla aparatul direct de pe telefonul mobil folosind aplicatia specifica.

In plus, in cazul uscatoarelor de rufe senzorii constituie un aspect esential. Este vorba despre senzorii de incarcare, dar si cei de umiditate. Senzorii de incarcare au rolul de a cantari cantitatea de haine introdusa si de a va avertiza daca ati depasit sarcina recomandata. Totodata, senzorii de umiditate detecteaza nivelul de umiditate din tesatura hainelor, iar in momentul in care hainele s-au uscat, procesul de uscare se termina, prevenind astfel expunerea inutila a articolelor introduse la caldura, ce ar putea determina degradarea in timp a hainelor.

Este uscatorul de rufe un electrocasnic silentios?

Aceasta este intrebarea care sta pe buzele multora, in special, a celor mai sensibili la zgomot. Daca locul in care urmeaza sa instalezi aparatul este foarte aproape de dormitor, cu atat mai mult ar trebui sa te intereseze si acest aspect. In mod evident, ar trebui sa cauti un aparat care inregistreaza cat mai putini decibeli. Ar fi indicat ca produsul ales sa inregistreze mai putin de 70 dB, iar pe piata exista destul de multe modele care sa fie incadrate sub aceasta valoare. Daca ar fi sa facem o comparatie, un uscator de rufe este mai silentios decat o masina de spalat rufe in timpul centrifugarii.

Aceste aspecte constituie o serie de factori pe care este esential sa ii luati in considerare inainte de a achizitiona un uscator de rufe, astfel incat, ulterior sa puteti fi multumiti complet de alegerea facuta. Nu este usor sa alegi produsul potrivit avand in vedere multitudinea de oferte prezente pe piata. Insa, daca ai in vedere aspectele pe care le-am discutat nu ai cum sa dai gres. Sigur ca este foarte important si brand-ul uscatorului de rufe pe care il alegi, iar printre cele mai bune sunt uscatoarele Miele, Bosch, AEG si Electrolux, dar gasim uscatoare foarte bune si la brand-uri precum Gorenje, LG sau Samsung. In principiu, depinde si de model si de performantele sale, insa trebuie sa stiti ca brand-urile de top practica si preturi ca atare. Alegeti si in functie de buget, desigur, caci veti putea gasi modele accesibile ca pret si eficiente. Pentru mai multe informatii in acest sens si review-uri complete despre modelele care va intereseaza, puteti accesa oricand www.uscatoarederufe.ro.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram