12 octombrie 2012, Timisoara
La initiativa United Way Romania, angajatii de la compania multinationala Continental Automotive Romania SRL vor organiza sambata, 13 octombrie, o actiune de voluntariat pentru dezvoltarea unui spatiu verde eco-friendly pentru cei 30 de beneficiari, persoane cu dizabilitati intelectuale, ai Centrului de zi „Orizonturi Noi”, al Fundatiei „Pentru Voi”. Actiunea se va desfasura pe str. Anton Bacalbasa, nr. 69-65/A.
Beneficiarii serviciilor centrului se vor intalni cu voluntarii si vor participa si ei pe masura posibilitatilor la acest efort de infrumusetare a spatiului care inconjoara atelierul protejat unde acestia vin zi de zi. La Centrul „Orizonturi noi”, ei invata sa lucreze intr-o mini-tipografie, dezvoltandu-si abilitatile de munca, pentru ca mai apoi sa se angajeze intr-un loc obisnuit, pe piata libera a muncii.
"Ne bucuram de aceasta initiativa si speram ca mai multe companii multinationale din oras sa initieze astfel de actiuni. Proiectul implica voluntariat, altruism, munca in echipa, cunoastere si prietenie intre persoane cu sau fara dizabilitati." a declarat Laila Onu, director executiv al Fundatiei "Pentru Voi".
Cei 25 de angajati ai companiei multinationale, de la departamentul ADAS Software se vor implica in mod voluntar in aceastã actiune. Ei vor planta arbusti, vor semana gazon si vor construi cateva piese de mobilier de gradina, toate materialele necesare fiind achizitionate de companie.
„United Way Romania, in rolul sau de mobilizator de resurse din comunitate pentru comunitate, se bucura sa gaseasca oportunitati pentru ca aceste resurse (umane, materiale si financiare) sa se constituie intr-un demers pozitiv, constructiv cu rezultate vizibile, dar si emotionale puternice. Este un eveniment care aduce impreuna oameni diferiti si creaza punti de legatura pentru cunoastere si intelegere reciproca. Le multumim pentru excelenta colaborare partenerilor nostri, Continental si Fundatia Pentru Voi.” a declarat Ada Gabor, reprezentant local United Way Romania.
„Aceasta activitate a fost initiata de angajatii nostri, iar noi am sustinut aceasta dorinta a lor pentru a demonstra inca o data ca sprijinim spiritul de voluntariat, altruismul si proiectele sociale locale, care ar trebui sa fie o prioritate pentru toate companiile”, a declarat prof. dr. ing. Christian von Albrichsfeld, manager general Continental Automotive Romania si director pe cercetare si dezvoltare pe Romania.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro