Traversele de cale ferată, alături de șine, material mărunt de cale și alte componente formează suprastructura căii ferate. Fiecare element al suprastructurii căii ferate are un rol distinct și important în buna circulare a trenurilor. Totuși, un rol deosebit îl au așa numitele traverse de cale ferată sau cum li se mai spune, „ railway sleepers ”. Acestea au multiple roluri, dar probabil că cel mai important este menținerea structurii căii ferate. Mai multe lucruri despre traverse vom vorbi în cele ce urmează. Rămâi cu noi și află cum să alegi traversa potrivită și de unde să o achiziționezi!
Pamirco este o companie de renume internațional care se ocupă cu prelucrarea lemnului de esență tare pentru a produce traverse de cale ferată, dar și alte produse din lemn necesare industriei mobilei sau construcțiilor. Înființată cu aproape 20 de ani în urmă, aceasta continuă tradiția fostei fabrici de cherestea din Mănăștiur.
Totuși, de-a lungul anilor aceștia s-au specializate pe producția traverselor de cale ferată. Odată ce oamenii au descoperit calitatea acestor traverse, ei au devenit tot mai renumiți. În prezent furnizează traverse de cale ferată și unor clienți din țări precum Germania, Egipt, Olanda, Japonia, Ungaria și multe altele.
Traversele produse de această companie sunt traverse din lemn de esență tare. Dacă ești sceptic în privința traverselor din lemn, îți vom prezenta în cele ce urmează de ce chiar se merită cu adevărat să investești în astfel de traverse. Cu siguranță nu vei regreta o investiție în traversele produse de Pamirco!
Atunci când achiziționezi traverse de la Pamirco, trebuie să te aștepți la o calitate deosebită a produselor. Traversele din lemn produse de aceștia sunt extraordinar de durabile în timp. Deși durata de viață a traverselor de lemn ar fi mai scăzută decât cea a traverselor din oțel sau beton, cu o îngrijire corespunzătoare pot depăși cu ușurință acest prag al duratei de viață.
Iată ce îți oferă traversele de la Pamirco:
Toate traversele sunt produse cu mare atenție din partea echipei lor de profesioniști. Lemnul, adică materia primă, trece prin numeroase procese pentru a ajunge într-un final un produs perfect. Orice produs care iese pe porțile fabricii noastre este absolut impecabil și fără defecte care să îi afecteze rezistența.
În principiu, atunci când vine vorba de prelucrarea lemnului, acesta trece prin 3 procese importante, și anume: impregnare, aburire și uscare artificială. Impregnarea este unul dintre cele mai importante procese. De ce? Deoarece prin intermediul acestui proces se asigură rezistență la testul timpului și la alți factori distructivi. Această proces face referire la impregnarea lemnului cu creozot de cărbune ( în cazul fabricii Pamirco ), iar acest proces este executat cu mare atenție doar de către experți în domeniu.
Procesul de aburire este simplu. Lemnul este aburit la o temperatură și umiditate controlată cu mare atenție, iar acest proces de aburire îi va conferi flexibilitate pentru a putea fi îndreptat / îndoit / modelat într-o anumită formă. În urma acestui proces urmează cel de uscare artificială. Acesta se realizează în 6 uscătoare de ultimă generație și de mare capacitate.
Uscarea artificială este un proces care înlocuiește uscarea naturală. Este și mult mai sigur, deoarece totul se întâmplă la o temperatură controlată, într-un mediu controlat, minimizând orice riscuri care ar putea să apară.
Încearcă și tu traversele de cale ferată de la Pamirco și cu siguranță nu vei rămâne dezamăgit de calitatea acestora și de rezistența lor în timp. Devino și tu unul din clienții fericiți care au apelat la serviciile oferite de această companie. Echipa Pamirco îți va sta alături și pentru comenzi personalizate, astfel încât să îți îndeplinești orice vis. Pentru informații suplimentare și tarife, nu ezitați să contactați firma telefonic, sau să o vizitați fizic!
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro