Ziua Internationala a Muzeelor si Noaptea Europeana a Muzeelor 18 mai 2013 la Muzeul National al Taranului Roman

15 mai 2013

La Muzeul National al Taranului Roman, sambata, 18 mai 2013, de Ziua Internationala a Muzeelor si de Noaptea Europeana a Muzeelor, expozitia permanenta si expozitiile temporare vor fi deschise, cu intrare libera, in intervalul 10.00 – 20.00.
In acest an, tema Zilei Internationale a Muzeelor este Muzeele (memorie + creativitate) = progres social.
In curte si la Clubul Taranului, intre orele 20.00 si 23.00, se vorbeste, se gateste, se canta si se aude aromaneste. Se organizeaza expozitie de fotografie veche, muzica, dansuri si bucate bine gatite.

Program:

10.00 – 20.00 Vizitarea expozitiei permanente si a expozitiei ORAVITZAN, deschisa in salile Irina Nicolau, Oaspeti si Foaier. Intrarea libera.
10.00 – 23.00 Expozitie de fotografie Aromanii. Trecutul prezent, la Sala Acvariu. Intrarea libera.

Nu se va putea spune niciodata indeajuns ce minunat prinos aduc in viata noastra nationala fratii nostri aromani, asa de putini la numar si asa de bogati in fapte, poate si pentru ca in ei e mai multa adevarata romanitate si mai veche decat la noi.
(Nicolae Iorga, Oameni care au fost).

Carvanari, crescatori de animale sau luptatori, aromanii sunt mai putin cunoscuti ca intemeietorii primului Imperiu roman (sic!), dar au ramas in schimb in istoria Europei ca evergheti, contribuind la edificarea unor importante monumente de arhitectura europeana, sau la finantarea unor ample proiecte culturale. Incepand cu secolul al XVIII-lea, aromanii au fost o prezenta masiva in Europa, in calitate de armatoli, mestesugari si negustori.

Pentru fotografie, aromanii au avut o veritabila slabiciune. Pozau in grupuri mari, asezati conform ierarhiei sociale, imbracati in costumul marcat de obiecte simbolice, pe fundalul de piatra al caselor de munte sau se lasau imortalizati in timpul ocupatiilor cotidiene.
Arhiva de Imagine a Muzeului National al Taranului Roman detine o colectie de 150 fotografii de la inceputul secolului XX, care documenteaza vizual viata de fiecare zi, ca si obiceiurile aromanilor din Balcani. Realizate de fratii Milton si Ianache Manakia, fotografiile vadesc o forta estetica neobisnuita pentru niste imagini documentare, dar care nu stirbeste cu nimic doza de autentic a informatiei vizuale inregistrate.

10.00 – 24.00 Piata Taraneasca, targ in Curtea interioara. Intrarea libera.
16.30 – 17.30 Recital de camera sustinut de Fonetic Quintet, la Sala Oaspeti, in cadrul expozitiei ORAVITZAN. Intrarea libera.

Fonetic Quintet a fost remarcat in anul 2002 de catre scriitorul si regizorul Petru Maier-Bianu la primul lor recital sustinut la Palatul Sutu din Bucuresti. Din acel moment ansamblul a sustinut numeroase recitaluri in diverse locatii din tara si din strainatate fiind invitati de onoare in cadrul unor evenimente importante care au avut loc in Japonia, Franta etc. Membrii ansamblului, Gabriela Petecila – flaut, Ana Maria Radu – oboi, Bogdan Gugu – clarinet, Ionut Emil Mardare – fagot, Cristian Borca – corn, sunt tineri cu un palmares remarcabil, sustinand concerte pe scene cunoscute din strainatate alaturi de orchestre si dirijori de prestigiu.

20.00 – 23.00 Muzica traditionala cu Grupul vocal barbatesc aromanesc Boatsea Pindului si Taraful Ionel Tudorache, in Curtea interioara. Intrarea libera.

Grupul vocal barbatesc Boatsea Pindului, condus de Vasile Anastase Topa a luat fiinta in anul 2002 din dorinta de a duce mai departe cantecul si obiceiurile aromanesti, precum si portul traditional de peste 200 de ani. De la infiintare si pana in prezent grupul a participat la numeroase festivaluri si simpozioane nationale (Sighisoara, Sapanta, Constanta, Brasov, Timisoara etc.) si internationale (Bulgaria, Serbia, Republica Macedonia).

Taraful Ionel Tudorache este un taraf de restaurant care canta muzica lautareasca de moda veche. Primasul tarafului, Ionel Tudorache, este si solist vocal. Instrumentele folosite de catre lautari sunt vioara, tambal mic, acordeon si contrabas. Taraful Ionel Tudorache a sustinut diferite concerte in tara si in strainatate, bucurandu-se de aprecieri de la muzicologi si etnomuzicologi de renume. Iubitorii de muzica lautareasca din capitala ii pot asculta la Restaurantul Sarpele Roz.

20.00 – 23.00 Bucate traditionale aromane pregatite de Ioana Corduneanu si Mihaela Bajdechi, la Clubul Taranului.

Parteneri: Societatea Culturala Aromana din Bucuresti, Clubul Taranului

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram