Ziua Mondiala a Diabetului Controleaza ți diabetul

27 septembrie 2011
Autor:
dowmedia08

Ziua Mondială a Diabetului se va desfășura în acest an sub mesajul „Controlează-ți diabetul”. La nivel național, manifestarea va fi sărbătorită la Craiova, în perioada 12-13-14 noiembrie 2011. Organizatorii acestui eveniment sunt: Asociația Română de Educație în Diabet și Centrul de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice Dolj. Evenimentele organizate în această perioadă au ca principal scop informarea şi educarea cu privire la importanţa prevenţiei diabetului şi cunoaşterea factorilor de risc care determină apariţia bolii precum și îmbunătăţirea vieţii persoanelor cu diabet.
Ziua Mondială a Diabetului include o serie de manifestări dedicate publicului larg, pacienților, reprezentaților asociațiilor de pacienți cu diabet, medicilor și autorităților medicale. Manifestarea este structurată pe parcursul a 3 zile, în care se vor desfășura mai multe activități tematice. Prima zi are caracter științific, în cadrul căreia se va organiza un simpozion la care vor fi invitați peste 150 de medici diabetologi și medici de familie și va fi desfășurată cu sprijinul oficialităților locale. Evenimentul va avea loc în sala de ședințe a Prefecturii Craiova, în cadrul căruia vor fi prezente nume mari din diabetologia românească: prof.univ.dr. Nicolae Hâncu – Preşedinte de onoare Federaţia Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, prof.univ.dr. Radu Lichiardopol – Președintele Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, prof.univ.dr. Amorin Popa – Președintele Comisiei de Diabet din cadrul Ministerului Sănătăţii, conf.univ.dr. Ioan Andrei Vereșiu – Preşedinte al Federaţiei Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, prof.univ.dr. Constantin Ionescu Târgoviște – Președintele Asociației Medicale Române, prof.univ.dr. Mariana Graur – Președinte Societatea de Nutriție din România, prof.univ.dr. Doina Catrinoiu – Șef Clinica de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice - Constanța, conf.univ.dr. Cristian Serafinceanu – Medic primar diabetolog, Institutul Naţional de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice „N. Paulescu“, conf.univ.dr. Timar Romulus – Șef Clinica de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice - Timișoara, dr. Cornelia Bala – Preşedinte ales Asociația Română de Educație în Diabet, conf.univ.dr. Gabriela Roman – Preşedinte Societatea Română pentru Studiul Obezităţii, prof.univ.dr. Maria Moța – Preşedinte ales Societatea Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice. Tot în prima zi va fi organizată și o conferinţa de presă privind importanţa prevenţiei şi cunoaşterea factorilor de risc pentru diabet. Seara se va încheia cu un concert extraordinar oferit de către Orchestra Medicilor din București.
Ziua 2 și ziua 3 (13, 14 noiembrie) vor fi destinate publicului larg și vor cuprinde activități dedicate Zilei Mondiale a Diabetului, printre care menționăm acțiunea „Testarea gratuită a glicemiei”, aceasta va fi facută într-un cort special, amenajat în centrul orașului. O altă acțiune care va avea loc este și „Sănătate pe două roţi. Împreună împotriva diabetului”, un marş al bicicliştilor voluntari care susţin utilitatea mersului pe bicicletă ca mijloc de prevenţie pentru diabet.
Anul acesta, cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului vor fi sărbătoriți și 20 de ani de la înființarea Clinicii de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice Dolj, moment special organizat de către Prof.univ.dr. Maria Moța, Preşedinte ales Societatea Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice
„De ziua diabetului este important să conștientizăm amploarea acestei afecțiuni. Organizația Mondială a Sănătății a prezentat o ultimă statistică realizată la nivel mondial în care se arată că peste 346 de milioane de oameni sunt persoane cu diabet. Având în vedere statisticile îngrijorătoare atât din România, cât și la nivel mondial, trebuie să tragem un semnal de alarmă asupra incidenței acestei boli prin desfășurarea unor acțiuni de „Ziua Mondială a Diabetului”, la nivel național, organizate pentru prima dată la Craiova, de o asemenea complexitate, cu implicarea autorităților locale în lupta împotriva acestei afecțiuni. Ca președinte ales al Societății Române de Diabet, am considerat că este de datoria mea să demarez la Craiova, orașul în care trăiesc și muncesc zi de zi, o amplă campanie care să se desfășoare la nivel național și în care trebuie implicați toți factorii care pot contribui la sănătatea populației cu privire la prevenția și diagnosticarea precoce a diabetului: medici diabetologi, medici de familie și autorități”, a declarat prof.univ.dr. Maria Moța, Preşedinte ales Societatea Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice.
Partenerii științifici ai evenimentului sunt: Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, Federația Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice și Asociația Română de Educație în Diabet. Pe plan local, manifestarea este susținută de către Primăria Municipiului Craiova, Consiliul Județean Dolj și Prefectura Județului Dolj în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova, Direcția de Sănătate Publică Dolj și Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova.
Luminarea clădirii prefecturii în albastru și lansarea a sute de lampadare sunt doar alte acțiuni care vor marca Ziua Mondială a Diabetului, desfășurată în acest an la Craiova. În 2010 au fost luminate în albastru peste 1100 de clădiri din toată lumea, ca un semnal de speranță pentru milioane de oameni care suferă de diabet.
Prevalenţa diabetului la nivel mondial este în continuă creştere, de aceea Ziua Mondială a Diabetului este, în fiecare an, un prilej de a ne reaminti că această afecţiune este o problemă majoră de sănătate publică și că este foarte important să ne informăm cu privire la prevenția diabetului și să cunoaştem factorii de risc care determină apariţia bolii.
Cei mai reputaţi diabetologi români vă aşteaptă la cel mai important eveniment dedicat Zilei Mondiale a Diabetului, organizat în perioada 12-13-14 noiembrie 2011, la Craiova.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram