Motivatiile unei astfel de zile deriva, in primul rand, din presiunea pe care o pune prevalenta in crestere a unor afectiuni cronice non transmisibile precum: bronhopneumopatia cronica obstructiva (BPOC), astmul bronsic, bronsiectaziile, fibrozele interstitiale s.a.
„In conditiile in care asistam la o imbatranire a populatiei pe mapamond, care nu poate fi trecuta cu vederea nici la noi in tara, la poarta specialitatii bat insistent o multitudine de boli infectioase si non infectioase, iar implicarea specialistilor nostri, ca si responsabilitatea lor, este imensa”, este de parere Prof. Florin Mihaltan, presedintele Societatii Romane de Pneumologie.
Pneumologii sunt cei care se afla in prima linie in lupta de control a tuberculozei, unde toate curbele de prevalenta si mortalitate indica o scadere. Pentru celelalte forme de pneumonii, bronsite si traheobronsite acute, filtrul organizat de medicii pneumologi chiar functioneaza cu succes, atat in ambulatorii, cat si in spitale.
Specialistii pneumologii sunt angrenati in activitatile din cadrul a trei programe nationale: de control al tuberculozei, de tratament al hipertensiunii pulmonare si cel “Stop Fumat”. Totodata, pneumologii au fost in prima linie in realizarea depistarilor active de BPOC sau astm bronsic, in cadrul campaniilor gratuite de spirometrie, organizate deja de 4 ani, cu ocazia marcarii la nivel mondial a Zilei BPOC sau a celei a Astmului Bronsic.
O activitate utila spre care au fost concentrate eforturile pneumologilor din Romania, este cea de formare medicala continua: prin ateliere de somnologie, de bronhologie si tabacologie - cu participare interdisciplinara – prin forme moderne de educatie – cum ar fi cursurile de e-learning, un amplu proiect cu fonduri structurale europene, primul de acest gen din Romania, si prin colaborarile regulate cu alte Societati si Asociatii Profesionale medicale: Societatea de Alergologie si Imunologie, cea de Cardiologie si cea de Medicina Interna. Rezultatele acestor colaborari sunt ghidurile de tabacologie, de cancer bronhopulmonar, protocoalele de BPOC si de astm bronsic.
“Sigur ca mai raman inca multe probleme de rezolvat” spune Prof. Florin Mihaltan. „Daca ne gandim ca accesabilitatea la aparatura moderna nu este inca pe masura necesitatilor, ca migratia de materie cenusie subtiaza ingrijorator randurile specialistilor in pneumologie, ca numarul de rezidenti care nu gasesc un loc de munca este in crestere, totul capata un accent grav. Exista insa entuziasmul colegilor si modul lor de implicare, de la liderii de opinie pana la fiecare dintre membrii acestei specialitati medicale, care merita sa fie subliniate cu ocazia acestui eveniment. Adresez tuturor multumirile mele pentru modul in care au inteles sa contribuie, sa se implice si sa faca front comun, in incercarea de stopare si control al tuturor acestor afectiuni respiratorii, indiferent din ce zona vin”, incheie presedintele SRP.
* Un studiu realizat de Institutul Marius Nasta, pe un esantion reprezentativ de 9638 subiecti, cu varsta de peste 40 de ani, releva ca peste jumatate dintre acestia (4930) sunt in pericol sa dezvolte Bronhopneumopatia obstructiva cronica (BPOC). Aceasta boala are o prevalenta de 9.7% (2.18) in studiul citat (15.7% la barbati, 3.9% la femei). Varsta medie a pacientilor cu BPOC este de 56 de ani la barbati si de 46 de ani in cazul femeilor.
Despre pneumologia romaneasca
O lunga perioada, pana in 1989, pneumologii au fost “robii” ftiziologiei - un termen depasit, medicii romani fiind condamnati sa lucreze doar pentru o singura boala. Ulterior, s-a constatat ca pneumologii ar trebui sa acopere atat afectiuni infectioase transmisibile (unde tuberculoza tine capul de afis in continuare), cat si multe alte afectiuni respiratorii netransmibile.
Dupa 1989, pneumologia romaneasca a cunoscut o dezvoltare fara precedent. La ora actuala, in cadrul Societatii Romane de Pneumologie, exista 6 sectiuni (tabacologie, pneumologie pediatrica, bronhologie, fiziopatologie respiratorie, tuberculoza, somnologie), precum si 3 grupuri de lucru (hipertensiune pulmonara, cancer bronhopulmonar, mucoviscidoza). Toate aceste sectiuni organizeaza intalniri regulate si un congres national la fiecare doi ani.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro